EDITORIAL MARIANA MARIN

Posted in Prezentare Revista |

ADEVĂRATELE DARURI ALE LUI MOŞ CRĂCIUN

Cercetătorii ştiinţelor educaţiei Dr. hab. Vlad PÂSLARU, Dr. Prof. Gabriel ALBU şi Dr. Veronica BÂLICI în dialog cu editor-şef Mariana MARIN

− Onoraţi colegi, am dori să aflăm dacă dumneavoastră credeţi în Moş Crăciun?

− Vlad PÂSLARU – Fireşte!
− Gabriel ALBU –
− Veronica BÂLICI – Cred. Existenţa lui Moş Crăciun ţine de spiritualitatea nostraă pe care nu o putem tăgădui sub nici un chip.

− Putem vorbi despre valoarea educativă a personajului multaşteptat de copii în prag de sărbători?

Vlad PÂSLARU – Este una enormă ca putere şi magnifică în orientarea ei pozitivă. Moş Crăciun adună într-o fiinţă tot ce înţeleg copiii, şi nu numai ei, ca adevăr, bine, frumos, dreptate şi libertate, dar mai ales dragoste, dragoste pentru ei, căci copiii nu pot exista fără dragoste, nu cresc, nu se dezvoltă decât dacă sunt iubiţi; ei înşişi nu-şi imaginează un altfel de raport cu oamenii decât unul bazat pe dragoste. Moş Crăciun este ideea de dragoste universală pentru copii, este întruchiparea tuturor valorilor legate de copii şi copilărie.
Aceste valori există şi lucrează prin noi, prin oameni, deci Moş Crăciun există, aşa cum existăm şi noi, aşa cum există şi copiii noştri.
Veronica BÂLICI – Bineînţeles. Dincolo de surpriza materială pe care o oferim, stau sentimentele noaste faţă de cei dragi, intenţiile de a le mărturisi mai multe decît pot cuvintele.
Gabriel ALBU – Moşu este o stare sufletească autentică ce învăluie sufletul copilului. Şi, prin starea sufletului copilului, este starea care dă seama de spiritul întregii familii în zilele de sărbătoare.
Prin experienţa lui Moş Crăciun, copilul constată că există întotdeauna cineva care îl vede, îl aude şi îi evaluează gîndurile, cuvintele, atitudinile, dar mai ales, faptele, că există cineva care – dincolo de universul văzut, ştiut şi recunoscutcotidian – vede, aude şi consemnează tot. Mai mult chiar, nu este vorba de o supraveghere şi de o evaluare ostile, crude, răutăcioase, meîndurătoare, ci de unele îngăduitoare, indulgente, înţelegătoare.
– Am vrea să ne împătrtăşiţi din gîndurile Dumneavoastră cu referinţă la adevăratele daruri ale lui Moş Crăciun.
Veronica BÂLICI – Adevăratele daruri sunt bucuria de a fi împreună, de a comunica, chinul şi plăcerea de a-ţi încorda imaginaţia şi aptitudinile creative în descoperirea acelui, pe care aproapele îl merită. Şi cărţile, cele mai valoroase cărţi pe care copiii obişnuiţi să şi le ofere, ca cele mai preţioase daruri ale lui Moş Crăciun.
Vlad PÂSLARU – Adevăratele daruri ale lui Moş Crăciun nu sunt cele materiale (jucării, alte obiecte), ci dragostea, blândeţea, veselia, tonul jucăuş cu care sunt dăruite. Orice obiect dăruit de Moş Crăciun este de fapt unul cumpărat şi dăruit de părinţi şi bunici. Dar anume faptul că acestea sunt dăruite de către Zeul Copiilor – Moş Crăciun – le atribuie calitatea de daruri deosebite, pline de farmec, căci ele sunt dăruite împreună cu misterul care adună toate valorile copilăriei.
Gabriel ALBU – Prin experienţa lui Moş Crăciun copilul află de practica şi de existenţa cadoului. Un cadou autentic - înţelege mai devreme sau mai tîrziu copilul – este un lucru dăruit din tot sufletul, cu necondiţionată sinceritate, care nu are o semnificaţie cu el însuşi, ca lucru. Este acel obiect încărcat cu o profundă şi unică semnificaţie afectivă, obiectul cel mai intim legat de iubirea, preţuirea şi respectul dintre oameni.

– Sîntem curioşi să aflăm dacă vă leagă vreo amintire din copilărie în care apare Moş Crăciun.
Vlad PÂSLARU – A fost primul brad de revelion la şcoală, în clasa I. Atunci pentru prima dată în viaţă am primit un cadou (un caiet şi un creion, fiecare a câte 2 kop.), pentru că învăţam cel mai bine din clasă. Bucuria, dar şi mândria, a fost nu pentru acele rechizite şcolare, ci pentru faptul de a fi fost remarcat, în faţa întregii şcoli, de către Moş Crăciun. A fost prima dreptate care mi s-a făcut în viaţă, fiind încurajat pentru că munceam să devin o fiinţă pozitivă. Acum, odată cu înaintarea în vârstă, constat că efortul pentru autodesăvârşire mai degrabă este neglijat şi chiar sancţionat decât lăudat. Şi acest lucru ni se întâmplă din cauza faptului că tot mai puţin credem în Zeul Copilăriei – Moş Crăciun.
Veronica BÂLICI - Îmi amintesc de o căciuliţă albă de iarnă pe care mi-a dăruit-o tatăl vitreg, pentru că zicea el, eram cel mai cuminte copil (dintre cei şapte). Mai tîrziu, primul băiat care m-a iubit şi căruia i-am interzis să vină la noi acasă (casa nooastră era mai ruşinoasă parcă, mai plecată spre pămînt şi cu geamuri mai mici, a venit pe un ger ca de Crăciun la uşa mea, a scos o lalea de sub haină şi mi-a spus: am venit, fiindcă în această casă stă cea mai cuminte fată. Cîţiva ani după aceea, fiind studentă deja, în anul întîi (tot un copil încă), am întîlnit-o neaşteptat pe sora mea mai mare, într-un moment foarte greu pentru mine. Şi ea mi-a mărturisit atunci că darul pe care mi l-a pregîătit este pentru faptulş că fiind cuminte, îi sunt cea mai aproape. Întorcîndu-mă asupra acestor evenimente, înţeleg că Moş Crăciun a fost blajin cu mine şi că în chipul în care ne arătăm noi oamenilor, ni se arată şi el nouă.